Zvon de colinde de la poale de Tibles
Lenuta Purja
"Sa-ti fie cantecul ca un descantec de leac"
- Prima intrebare pe care ti-ar pune-o oricine te asculta horind este de la cine ai mostenit cantecele astea fabuloase, cu noduri. Parca-s strigate catre lumea de dincolo
- Mama mea, si alti cativa batrani din sat, mai pastreaza horea cu noduri, sau horea in grumaz, prin aceea ca satul nostru, Agries, comuna Tarlisua (locul nasterii marelui scriitor ardelean Liviu Rebreanu) se afla la granita Nasaudului cu Maramuresul si cu Tara Lapusului. Horea in grumaz este forma de interpretare pe care doina a luat-o in tinuturile nordice ale Ardealului si Maramuresului, care consta in redarea guturala, prin tehnica asa-numitelor "noduri", lovituri de glota. E o reminiscenta a unei maniere de interpretare arhaica, intalnita nu doar la noi in tara, ci si in cele mai diverse si neasteptate locuri de pe pamant, de la triburi polineziene, la mongolii din Podisul Tibetului, ori la samanii siberieni. Bela Bartok insusi, dupa ce a cercetat cantecul cu noduri din Tara Lapusului, a consemnat nedumerirea sa intr-un manuscris: "Nu am putut afla de la taranii lapuseni cum anume produc aceste sunete". La noi, cantecul cu noduri a mai rezistat in Oas, in Tara Lapusului si in cateva locuri din tinutul Nasaudului... Eu am invatat sa cant de la mama mea, iar de la mine a invatat si fiul meu, Sergiu, acum in varsta de 18 ani, student in primul an la Conservator, la Cluj.
- Fa-ne un dar de suflet, Lenuta, povesteste-ne despre locul din care vii, satul tau natal de la poalele Tiblesului.
- Agriesul este paradisul meu, o gradina a Raiului de-adevaratelea, primavara ii alb de flori de cires, iar iarna, ii alb de zapada. Pe potecile calcate acum doar de salbaticiuni, vara urcam dupa zmeura, mure si afine. Pe-al doilea varf al muntelui, ingradit de stanci mari si ascutite, este locul numit de oamenii de la noi "Gradina Fetii Padurii". Acolo sunt niste specii rare de flori si asa-s de frumoase, de gandesti ca esti in rai. Acolo imi placea sa merg de micuta, impreuna cu alti copii de seama mea, si sa dau drumul glasului, ca sa mearga peste vai, pana la celalalt varf de munte, si sa se intoarne inapoi, ca intr-o simfonie.
"Maica cand il tragana, lampa-n cui se legana"
- Ai mostenit horitul de la mama ta, Teodora Diacului. Iti mai amintesti cum ai invatat sa canti?
- Mama n-a plecat niciodata din sat. El a ramas centrul universului pentru ea, Teodora Diacului, cum o stiu oamenii dupa nume, o femeie simpla, cu glas minunat, pe care il are curat si acum, la varsta de 69 de ani. Si cu care horeste, de-o stiu toate satele dimprejur si pe care a mostenit-o din vechimea neamului nostru, transmisa din generatie in generatie. O canta si bunica din partea mamei, pe care o chema tot Teodora, pe cand torcea lana. Mi-o amintesc bine: "Asta-i hore batraneasca,/ Dar nu-i cine s-o horeasca/ Si-n grumaz sa o-nvarteasca!". Barbatii din familia mamei au cantat si ei, ba chiar bunicul a fost diac, cantaret bisericesc (de aceea i se spune mamei "Teodora Diacului"), asa ca eu am mostenit de la amandoi bunicii mei un larg repertoriu. Pe langa horea in grumaz, stiu si cantece de catanie, de dragoste, pastorale, de razboi, strigaturi, doine, balade, pricesne, colinde. Am avut o copilarie frumoasa, impartita intre jocuri, dar si munca din casa, ori grijitul de animale.
Craciunul cu "Formula AS" - Zvon de colinde de la poale de Tibles
Neam de horitori: mama, fata si feciorul
Mergeam cu oile sau vacile la pasune, si pe culmea dealului, cantam horile invatate de la mama. Cantecul a fost intotdeauna langa mine, din copilarie. Tot mama m-a invatat tainele tesutului si cusutului, iar acul si suveica parca acompaniau glasurile noastre, in timp ce tata si fratele meu mai mare lucrau pe afara, in ograda, iar iarna mergeau dupa lemne, in padure. Vara eram toti la munca campului, iar toamna, dupa cules, cand se desfaca porumbul, seara, hoream, jucam si strigam laolalta cu oamenii din sat, cu care ne ajutam. Iarna, in sezatoare, era la fel de frumos. Afara ningea cu fulgi mari, iar in casa ghemul cu cantece si povesti se depana incet. O buna parte din lumea copilariei mele a pierit, dusa in lumea de dincolo. S-a dus si tata, eu am plecat la oras, valurile vietii nu m-au leganat, ci m-au izbit adesea de stanci. In casa parinteasca a ramas mama, puternica si dreapta cum o stiu, neinduplecata in credinta ei. In toata duminica se imbraca romaneste, cu straiele cele bune, isi pune in straicuta un fir de busuioc, cartea cu pricesne si merge la biserica: "Acolo ma aflu cel mai bine!", spune ea. Pleaca odata cu preotul din sat, parintele Timoftei Gaurean, vecin de casa cu noi. Parintele ii mare iubitor de arta taraneasca, e si el mare mester sculptor in lemn si ii place sa asculte, in toata dimineata, cantecele mamei mele, peste gard, inainte de a rasari soarele.
http://www.formula-as.ro/2010/948/lumea-romaneasca-24/craciunul-cu-formula-as-zvon-de-colinde-de-la-poale-de-tibles-13204
"Sa-ti fie cantecul ca un descantec de leac"
- Prima intrebare pe care ti-ar pune-o oricine te asculta horind este de la cine ai mostenit cantecele astea fabuloase, cu noduri. Parca-s strigate catre lumea de dincolo
- Mama mea, si alti cativa batrani din sat, mai pastreaza horea cu noduri, sau horea in grumaz, prin aceea ca satul nostru, Agries, comuna Tarlisua (locul nasterii marelui scriitor ardelean Liviu Rebreanu) se afla la granita Nasaudului cu Maramuresul si cu Tara Lapusului. Horea in grumaz este forma de interpretare pe care doina a luat-o in tinuturile nordice ale Ardealului si Maramuresului, care consta in redarea guturala, prin tehnica asa-numitelor "noduri", lovituri de glota. E o reminiscenta a unei maniere de interpretare arhaica, intalnita nu doar la noi in tara, ci si in cele mai diverse si neasteptate locuri de pe pamant, de la triburi polineziene, la mongolii din Podisul Tibetului, ori la samanii siberieni. Bela Bartok insusi, dupa ce a cercetat cantecul cu noduri din Tara Lapusului, a consemnat nedumerirea sa intr-un manuscris: "Nu am putut afla de la taranii lapuseni cum anume produc aceste sunete". La noi, cantecul cu noduri a mai rezistat in Oas, in Tara Lapusului si in cateva locuri din tinutul Nasaudului... Eu am invatat sa cant de la mama mea, iar de la mine a invatat si fiul meu, Sergiu, acum in varsta de 18 ani, student in primul an la Conservator, la Cluj.
- Fa-ne un dar de suflet, Lenuta, povesteste-ne despre locul din care vii, satul tau natal de la poalele Tiblesului.
- Agriesul este paradisul meu, o gradina a Raiului de-adevaratelea, primavara ii alb de flori de cires, iar iarna, ii alb de zapada. Pe potecile calcate acum doar de salbaticiuni, vara urcam dupa zmeura, mure si afine. Pe-al doilea varf al muntelui, ingradit de stanci mari si ascutite, este locul numit de oamenii de la noi "Gradina Fetii Padurii". Acolo sunt niste specii rare de flori si asa-s de frumoase, de gandesti ca esti in rai. Acolo imi placea sa merg de micuta, impreuna cu alti copii de seama mea, si sa dau drumul glasului, ca sa mearga peste vai, pana la celalalt varf de munte, si sa se intoarne inapoi, ca intr-o simfonie.
"Maica cand il tragana, lampa-n cui se legana"
- Ai mostenit horitul de la mama ta, Teodora Diacului. Iti mai amintesti cum ai invatat sa canti?
- Mama n-a plecat niciodata din sat. El a ramas centrul universului pentru ea, Teodora Diacului, cum o stiu oamenii dupa nume, o femeie simpla, cu glas minunat, pe care il are curat si acum, la varsta de 69 de ani. Si cu care horeste, de-o stiu toate satele dimprejur si pe care a mostenit-o din vechimea neamului nostru, transmisa din generatie in generatie. O canta si bunica din partea mamei, pe care o chema tot Teodora, pe cand torcea lana. Mi-o amintesc bine: "Asta-i hore batraneasca,/ Dar nu-i cine s-o horeasca/ Si-n grumaz sa o-nvarteasca!". Barbatii din familia mamei au cantat si ei, ba chiar bunicul a fost diac, cantaret bisericesc (de aceea i se spune mamei "Teodora Diacului"), asa ca eu am mostenit de la amandoi bunicii mei un larg repertoriu. Pe langa horea in grumaz, stiu si cantece de catanie, de dragoste, pastorale, de razboi, strigaturi, doine, balade, pricesne, colinde. Am avut o copilarie frumoasa, impartita intre jocuri, dar si munca din casa, ori grijitul de animale.
Craciunul cu "Formula AS" - Zvon de colinde de la poale de Tibles
Neam de horitori: mama, fata si feciorul
Mergeam cu oile sau vacile la pasune, si pe culmea dealului, cantam horile invatate de la mama. Cantecul a fost intotdeauna langa mine, din copilarie. Tot mama m-a invatat tainele tesutului si cusutului, iar acul si suveica parca acompaniau glasurile noastre, in timp ce tata si fratele meu mai mare lucrau pe afara, in ograda, iar iarna mergeau dupa lemne, in padure. Vara eram toti la munca campului, iar toamna, dupa cules, cand se desfaca porumbul, seara, hoream, jucam si strigam laolalta cu oamenii din sat, cu care ne ajutam. Iarna, in sezatoare, era la fel de frumos. Afara ningea cu fulgi mari, iar in casa ghemul cu cantece si povesti se depana incet. O buna parte din lumea copilariei mele a pierit, dusa in lumea de dincolo. S-a dus si tata, eu am plecat la oras, valurile vietii nu m-au leganat, ci m-au izbit adesea de stanci. In casa parinteasca a ramas mama, puternica si dreapta cum o stiu, neinduplecata in credinta ei. In toata duminica se imbraca romaneste, cu straiele cele bune, isi pune in straicuta un fir de busuioc, cartea cu pricesne si merge la biserica: "Acolo ma aflu cel mai bine!", spune ea. Pleaca odata cu preotul din sat, parintele Timoftei Gaurean, vecin de casa cu noi. Parintele ii mare iubitor de arta taraneasca, e si el mare mester sculptor in lemn si ii place sa asculte, in toata dimineata, cantecele mamei mele, peste gard, inainte de a rasari soarele.
http://www.formula-as.ro/2010/948/lumea-romaneasca-24/craciunul-cu-formula-as-zvon-de-colinde-de-la-poale-de-tibles-13204
Comentarii
Trimiteți un comentariu