Ludovic Spiess - "Cand ai deplina incredere in tine, soarta ti se inchina"
- La 13 mai 1938, la Cluj.
- Ce erau parintii?
- Tatal, maistru de aviatie (parintii sai erau din Slatina). Umbla prin intreaga tara. Mama, nascuta Irma Grauer, venea tot dintr-o familie de mestesugari. Bunicul fusese pantofar de lux. Statuse multa vreme la Cluj.
- Cati copii erati in casa?
- Doi. Am o sora, Mihaela Vidu.
- Unde era muzica?
- In primii ani ai vietii nicaieri. Prin profesia sa de tehnician militar, tata cutreiera orasele. In anii copilariei am stat mai mult la Medias. Familia ducea o viata foarte modesta. In afara grijii traiului zilnic, erau putine alte preocupari. Oameni minunati, parintii mei nu au putut face nimic in acei ani (desi ar fi dorit-o) pentru educatia culturala a copiilor lor.
- Care au fost primele preocupari extrascolare?
- Din anii de scoala faceam gravura in metal. La 17 ani eram un specialist de inalta calificare in acest domeniu. In 1957 ne-am mutat la Brasov. Lucram la intreprinderea "Ion Fonaghi". Faceam lucrari foarte frumoase. Imi amintesc ca avusesera un mare succes, in acei ani, cu cateva scule cu matrite gravate de mine si trimise la intreprindere la Leipzig.
- Deci la Brasov, gravorul Ludovic Spiess intra din intamplare in sala de concert.
- Este cucerit de muzica...Am vrut din aceea zi sa cant intr-un cor si cautam peste tot sa dau de un ansamblu coral...Peste cateva zile voi descoperi ansamblul pe care-l doream. Corala uzinelor "Tractorul". Si atunci era o formatie excelenta dirijata de Mihai Andriesei. Muzician cu experienta, m-a primit in randurile ansamblului si m-a incurajat chiar sa cant o parte solistica.
" Cantata eliberarii de Norbert Petri a fost interpretata de corul Uzinelor "Tractorul". Solisti: Traian Nanu si Ludovic Spiess...Pentru reusita interpretarii, cei doi cantareti au fost distinsi cu Premiul I pentru solisti de cor" - ziarul "Tractorul" din 29 august 1959.
- Exista si in acei ani, o Scoala Populara de Arta in Brasov...
- Spre aceasta institutie s-au indreptat pasii mei. M-am inscris la examenul de admitere...Dar ghinion...
- Doream intr-adevar glorie muzicala. Mai tarziu voi invata ca intr-adevar "gloria nu e data celor ce o solicita", dar atunci as fi facut orice ca sa pot fi declarat admis in Scoala Populara de Arta...Iluziile mele erau atotputernice.
- Ma duceti din nou spre acelasi mare scriitor francez: "Ce-ar fi pustiurile vietii, fara mirajele scanteietoare ale iluziilor?"
- Mirajele scanteietoare m-au salvat..pentru ca nu m-am lasat...Am continuat sa cant in cor. Am continuat sa sper. Cautam singuratatea doar pentru a-mi asculta propriile sunete. Stiti ce tortura este asta...Ma invarteam mereu in jurul Scolii de Arta...Undeva pe langa un cinematograf pe Strada Lunga.
Intr-o zi, tot din intamplare, intru cu un coleg in clasa profesorului Vasile Corpaci. Dupa ce-l asculta pe amic, parca-l aud si acum mi se adreseaza cu fermecatorul sau accent moldovenesc: Da matali? Raspunsul a venit imediat.
" - Eu nu sunt pentru asa ceva. Am fost respins la examenul de admitere.
- Ce stii sa canti, tinere? - a venit intrebarea lui Vasile Corpaci...
- Infloreste tara mea...
- Sa te ascult..." Si am cantat doua strofe...Profesorul a facut ochii mari..."Sa vii la examen". Si dupa aceea, cateva cuvinte care le-am auzit doar peste ani din gura unor mari muzicieni ai lumii: "Ai sa faci o cariera uriasa"...Atunci, in anul 1958, in mica clasa de studiu a Scolii Populare de Arta din Brasov, mi-a venit sa rad ascultandu-le...
- Cuvintele bunului profesor au fost momentul hotarator al vietii lui Ludovic Spiess...
- Au fost lumina calauzitoare, dar au fost si rezultatul tenacitatii, perseverentei cu care am stiut ca voi invinge chiar din clipa cand nu mi s-a dat "verdele" necesar pentru a intra in scoala. Perseverenta a devenit de atunci legea activitatii mele.
- Profesorul Corpaci m-a invitat in clasa sa. Am inceput sa invat masiv Teoria si solfegiul in clasa profesorului Suteu. Vasile Corpaci nu contenea sa elogieze virtutile voci mele... Aveam 21 de ani. Stagiul militar nu putea fi amanat. Am fugit la Bucuresti si am dat o auditie la ansamblul Armatei. In februarie 1960 eram incorporat la Detasamentul de munca din Focsani.
- Au trecut cele 3 luni petrecute intr-o unitate...
- Si am plecat spre Ansamblul Armatei. M-am aflat din prima clipa in climatul necesar implinirii dorintelor mele. Participam la repetitii, ascultam orchestra.
- Si ati gasit si profesorul?
- Imediat. In persoana unui muzician excelent - Gheorghe Pascu. Sotul unei cunoscute mezzosoprane a timpului - Nella Dumitriu, mai putin cunoscut ca artist liric dar un pedagog de mare calibru.
- Lectii zilnice cu Gogu Pascu. In restul timpului?
- Soldat constiincios in frontul ansamblului Armatei. Cantam in cor dar in acelasi timp imi incercam fortele in alte formatii ale ansamblului. La un moment dat, Ion Vanica, cu sufletul sau atat de mare, cu dragostea sa fata de tinerii talentati, si-a dat seama ca nu sunt pentru cor...Aveam acum mai mult timp de studiu, de spectacole.
- Mergeati la spectacolele Operei?
- In fiecare seara drumul meu trecea pe la Opera sau la Opereta. La 3 ianuarie 1962 semnam contractul de angajare pe un post de corist. Mi se oferea posibilitatea de a canta ca solist. La 12 ianuarie debutam in rolul lui Voicu din opera lui Norbert Petri - Trandafirii Doftanei.
- In ce distributii ati intrat?
- Cantam curent in operetele Lasati-ma sa cant, Lysistrata, Targul de fete, Sarutul Cianitei. Sub supravegherea lui Ion Dacian am invatat Tara surasului. Primul meu rol lucrat, invatat, tact cu tact, sub supravegherea unui maestru care m-a facut sa inteleg cum trebuie gandit, abordat un personaj.
- Si cu cine ati continuat invatatura?
- Cu Petre Stefanescu-Goanga, care mi-a apreciat vocea. Avea o uriasa experienta. Auzea perfect. Dupa un sfert de ora incepea sa tipe: "Sa termini cu tampeniile alea de operete. Sa te duci la opera."
- Lectiile lui Stefanescu-Goanga erau in fapt spectacolele sale...
- Adevarat. Cautam toate inregistrarile. Il urmaream in toate spectacolele.
- In anul 1963 ati uitat opera?
- Nicidecum. Era singurul si marele meu vis. Nu indrazneam sa bat inca la usile ei. Ma zbateam pentru a da mai multa consideratie vocii, pentru o frazare de calitate, pentru un cat mai larg diapazon de culori...
- Stiati pe atunci ca vi se vor deschide portile operei?
- O clipa n-am avut indoieli in aceasta privinta. Credeam cu toate fortele tineretii mele in arta mea si nimic nu ma putea opri. Deviza mea preferata este exprimata cel mai bine de celebrele versuri cosbuciene: "O lupta-i viata deci te lupta / Cu dragoste de ea, cu dor"
In anul 1964, solistul operetei izbandea intr-o impunatoare competitie internationala: cea de-a treia editie a Concursului International "George Enescu"...De aici calea spre muzica era deschisa...
- Henrik Ibsen: "Cand ai deplina incredere in tine, soarta ti se inchina".
- Soarta mi s-a inchinat in acei primi ani de cariera artistica pentru ca natura mi-a dat voce, pentru ca am avut sprijin in muzicieni minunati ce se gaseau in preajma-mi, si pentru ca eram imboldit sa dau toata "miza" vietii pentru a domina scena si publicul unei sali de spectacol.
(Iosif Sava - "Cu Ludovic Spiess prin teatrele lirice ale lumii")
Sursa : http://www.compendium.ro/ludovic_spiess/interviu.php
Comentarii
Trimiteți un comentariu