Poveste de început de primăvară (XXIII) - Vasilica Ilie

Când a lăsat-o acasă, Ilinca s-a despărţit de Ştefan îmbrăţişându-l cu dragoste şi sărutându-l:
-      Mulţumesc pentru clipele petrecute împreună, iubitul meu! Simt că întineresc cu tine!
-      Cred că o să ne luăm la întrecere în întinerit, draga mea! glumi Ştefan. Diseară trec pe la tine mai târziu, să nu cumva să mă aştepţi cu masa! Să mănânci şi să-ţi iei medicamentele. O să iau cina cu fiul şi iubita lui.
-      Te aştept cu dragoste! Tu mi-ai dat putere şi curaj să trec mai uşor prin aceste momente critice, de când m-am accidentat!
-      Iubita mea, dar este şi firesc să se întâmple aşa, atâta vreme cât suntem împreună!
O îmbrăţişă, o sărută şi îşi luă rămas bun. Ilinca merse în dormitor şi se aşeză pe pat la orizontală. “M-am îndrăgostit de Ştefan, nu încape nicio îndoială. Simt nevoia să fie lângă mine tot timpul. Cu el nu m-aş plictisi niciodată! Oare şi el gândeşte la fel? Cred că da, de vreme ce vrea să fie cu mine destul de des! Sau o face pentru că sunt accidentată? Un bărbat când iubeşte o femeie este alături de ea la bine, la greu, nu numai când trebuie să facă sex. Ştefan s-a purtat impecabil cu mine, este atât de cald şi uman! Sigur mă iubeşte!” Sună telefonul. Ilinca tresări. Era fiul ei.
-      Sărut mâna! Ce faci, mamă, cum te mai simţi? Vrei să trec pe la tine, ai nevoie de ceva?
-      Nu am nevoie de nimic, dragul mamii! Mi-a făcut Ştefan câteva cumpărături. Carne am în congelator; de viţel, miel, pui,  mâncare gătită am, legume, fructe, idem…Dacă vrei să vii să mă vezi, te pot aştepta să luăm cina împreună.
-      Bine, mamă, vin să te văd! Ştii ce aş mânca la cină? Friptură de viţel la tavă cu salată de andive!
-      S-a făcut! Carnea de viţel o pun la dezgheţat acum în cuptorul cu microunde, maioneză am, dar nu am andive. Poate cumperi tu de la hypermarket în drum spre mine.
-      Negreşit! Cât să cumpăr? Un kilogram?
-      Două bucăţi, atât! Sunt suficiente! Fac salată din ele doar în seara asta. În restul zilelor, am roşii, ardei, castraveţi, pentru salată.
Ilinca era fericită că este iubită. Iată, şi fiul ei îi este alături acum, când are nevoie de sprijin şi era mulţumită sufleteşte că Bogdan îl cunoaşte pe Ştefan şi, pe deasupra, se plac. Se uită la ceas. Mai avea o oră până la masa de prânz; de când era acasă îşi făcuse un program strict cu orele de masă. Deschise televizorul. O emisiune îi atrăsese atenţia despre campania electorală care se apropie cu paşi repezi de alegerile din toamnă. Îşi aduse aminte că şi Ştefan este într-un partid. Nu au discutat despre politică niciodată. Nu l-a întrebat de ce a intrat în politică, ce avantaje are.
Sună telefonul din nou. Era prietena ei din liceu, cu care a stat în gazdă pe vremea aceea.
-      Bună, Ilinca, ce faci? Cum te mai simţi, după accident? Aş dori să te văd. Eu sunt prin oraş, nu mă mai întorc la birou. Cum facem?
-      Bună, draga mea! Din ce în ce mai bine! Păi, poţi să vii să luăm masa de prânz împreuna. Îţi voi povesti aventura mea din concediu, îţi spun cu cine m-am întâlnit la Sinaia.
-      Haide, că mă faci curioasă! Abia aştept să te văd!  Vin spre tine!
Ilinca scoase, pe lângă carnea de viţel şi doi piepţi de pui pentru masa de prânz cu prietena ei. Îi puse la dezgheţat şi luă din cămară o cutie cu mazăre, una cu ciuperci tăiate şi alta cu porumb fiert, ca garnitură la pieptul de pui. Le răsturnă într-o tigaie de teflon şi turnă puţin ulei. După ce dezgheţă piepţii de pui, puse carnea de viţel în cuptorul cu microunde; voia să pregătească friptura la tavă, după masă. Puse mirodenii pe carnea de pui şi o aşeză într-o cratiţă de teflon cu capac, pe foc. Scoase din frigider oala cu ciorba cu perişoare şi puse într-o crăticioară două porţii pentru încăzit.
Până veni prietena ei, reuşi să cureţe şi cartofi pentru friptura la tavă, pe care îi puse într-un vas cu apă rece. Aşeză masa. Ca desert mai avea din tortul de îngheţată, adus de Ştefan cu o zi în urmă. Se auzi soneria. Deschise uşa. Prietena ei apăru zâmbitoare, neschimbată. Avea în mâini un buchet de flori de toate felurile şi culorile şi un pacheţel. S-au îmbrătişat. Ilinca o pofti în casă.
-      Draga mea, eşti neschimbată! Aceeaşi siluetă, acelaşi zâmbet, parcă timpul pentru tine a rămas pe loc!
-      Ei, lasă, că şi tu arăţi foarte bine! Ia să te văd cum te mişti după accident! Te iau la dans să ştii, ca pe vremuri când învăţam să dansăm, să nu ne facem de ruşine la ceaiuri!
-      Maruşca, draga mea, acum trebuie să fiu atentă la orice mişcare, am rămas cu teamă după căzătura pe scări. Mă mişc mai bine, am fost chiar ieri la plimbare, simt ameliorare în fiecare zi. Medicamentele sunt cele care mă ajută şi bineînţeles, psihicul; nu mă las doborâtă de întâmplare mai ales că am oameni frumoşi la suflet în preajma mea.
-      Mă bucur mult pentru tine, Ilinca! Uite, am adus pateuri cu brânză sărata, calde, să le servim ca aperitive. Am vrut să cumpar pizza dar pentru că m-ai invitat la prânz, ştiam că  întotdeauna te pregăteşti şi ne stricăm pofta cu pizza. Florile le-am cumpărat special pentru tine, ştiu că îţi plac toate florile de toate culorile.
-      Mulţumesc frumos! Ai făcut foarte bine ca nu ai cumpărat pizza. Am o ciorbă cu perişoare şi piept de pui cu legume iar ca desert tort de îngheţată. Cât timp o să stăm de vorbă vreau să pregătesc şi o friptură de viţel la tavă, îl am la cină pe fiul meu care vine să mă vadă.
-      O să te ajut şi eu dacă vrei!
-      Nu am mare lucru de făcut: de aşezat carnea, cartofii, în tava şi de pus mirodenii. Am curăţat deja cartofii, mai am usturoiul.
-      Te ajut la curăţat usturoi, până aşezi totul în tavă.
-      Bine. Acum, hai, la masă!
Maruşca se duse la baie iar Ilinca aşeză florile într-o glastră şi puse pateurile pe un platou, pe masă. Au luat masa în bucătărie iar desertul şi cafeaua pe balcon.
-      Haide, povesteste-mi despre sejurul tău de la Sinaia!
-      În primul rând vreau să îţi spun că am o relaţie cu un bărbat pe care l-am cunoscut în metrou,  în primăvara asta şi cu care  m-am întâlnit întâmplător la Sinaia.
-      Ce bine îmi pare ! În sfârşit, aud şi eu o veste bună de la tine! Erai foarte înverşunată după divorţ, nu mai voiai să ai de-a face cu niciun bărbat.
-      Draga mea, cred că este bărbatul pe care l-am aşteptat de-o viaţă! Educat, cu bun simţ, tandru, este alături de mine, ce mai, este un bărbat de calitate, exact aşa cum îmi doream să fie bărbatul viselor mele!
-      Ilinca, să dea Dumnezeu să fie aşa, tot timpul! Dar ştii cum se spune în viaţă- şi tu ai o experienţă în sensul acesta cu fostul soţ- despre sita nouă. Ai fost fericită la început şi te-ai căsătorit din dragoste.
-      Draga mea, haide, să nu mai vorbim de trecut, nu-mi face plăcere să-mi amintesc tocmai acum, când mă simt bine. Ştii foarte bine că a fost o căsătorie foarte rapidă, în trei luni şi eu cred că mai mult din interes: eu aveam garsonieră iar el locuia cu părinţii şi fratele lui mai mic căsătorit, cu copil. Erau foarte înghesuiţi chiar dacă aveau trei camere şi o căsătorie cu mine a fost avantajoasă din acest punct de vedere.
-      Acelaşi interes pe care îl are şi la partaj având curajul să îţi ceară bani pe jumătate de apartament, când s-a ştiut că acest apartament a fost schimbul pe care l-ai făcut cu garsoniera. Ilinca, fii foarte atentă!
-      Draga mea, opreşte-te! Nu mă mai căsătoresc! Ştefan este bine situat din punct de vedere material. Abia ne cunoaştem! Este văduv, are un fiu care se căsătoreşte la toamnă. Chiar dacă mă cere în căsătorie, nu mă mai căsătoresc cu acte la primărie, doar o binecuvântare de la preot, să nu stăm în păcat.
-      Ilinca, eu vreau să te văd liniştită, iubită şi fericită!
-      O să mai vorbim despre acest subiect. Haide, să uităm de trecut şi să îţi povestesc despre sejurul meu, să-ţi spun cu cine m-am întâlnit la Sinaia, în afară de Ştefan.
-      Haide, mă faci curioasă!
-      Cu Gicu Nicula, fostul meu prieten din liceu.
-      O, Doamne, nu-mi vine să cred! Haide, povesteşte-mi cum a fost! 
-      Mă întâlnisem cu Ştefan la recepţia hotelului în care m-am cazat. Fusese la un simpozion în Sinaia. Eu eram în spatele lui când preda cheia camerei. S-a întors şi m-a văzut. Nu-i venea să creadă, îşi dorea mult să mă întâlnească fiindcă atunci, la metrou,  întâlnirea noastră a fost fugitivă, fără schimb de numere de telefoane. După îmbrăţişări, emoţii, m-a întrebat dacă sunt de acord să petrecem sejurul împreună iar eu am fost de acord pentru că şi eu doream să-l reîntâlnesc după acea întâmplare de la metrou. Seara a primit telefon că fiul lui a avut un accident cu maşina şi a plecat în Bucureşti. Eu am rămas în continuare. A doua zi m-am dus la masă ceva mai târziu şi nu am mai găsit masă liberă. Gicu m-a observat şi m-a invitat la masa lui. Fusese şi el la simpozion, îşi mai prelungise şederea cu încă trei zile. Este divorţat şi are doi copii. Mi-a făcut curte asiduă toate acele trei zile însă i-am spus că am pe cineva.
-      O, Doamne, ce mică este lumea! Cred că nu visai să te întâlneşti cu el în asemenea împrejurări. Cum arată? Era un bărbat frumuşel când era la liceu şi apoi, la facultate.
-      Şi acum este un bărbat aproape neschimbat. Nu şi-a schimbat alura, silueta. Iar ochii lui seamănă foarte bine cu ai lui Ştefan. Ştii ce mi-a spus? Că Ştefan este vărul lui primar.
-      Asta, chiar că este o surpriză de proporţii, m-ai lăsat fără cuvinte!
-      Îţi dai seama cum am rămas eu când mi-a spus. De la el ştiu cum a murit soţia lui Ştefan într-un accident şi a rămas văduv. Ştefan nu prea mi-a povestit despre el şi nici pe mine nu m-a lăsat să-i povestesc despre divorţ şi problemele pe care le am cu fostul soţ.
-      Într-un fel, este bine. Abia vă cunoaşteţi şi,  probabil s-a gândit să nu începeţi cu trecutul ci cu prezentul în care sunteţi numai voi, să va bucuraţi de clipele petrecute împreună.
( va urma)

Vasilica Ilie