“Oamenii au uneori nevoie de îngeri aici, pe pământ – Ion Constantin, 21 de ani, are nevoie de noi ACUM! “

 “Oamenii au uneori nevoie de îngeri aici, pe pământ – Ion Constantin, 21 de ani, are nevoie de noi ACUM! “

Până acum o lună, Ion Constantin, un tânăr de 21 de ani, student în anul II la Facultatea de Ingineria Mediului din Timişoara era un tânăr ca oricare altul. Cu gânduri la facultate, la ieşirile cu prietenii, la o întâlnire cu o fată anume, la tot ceea ce înseamnă această vârstă când toţi simţim că totul se poate, că suntem invincibili!
Într-o zi însă, aproape ca oricare alta, viaţa lui s-a întors cu spatele către el şi l-a încercat aşa cum nimeni nu ar trebui să fie încercat: cu preţul ei! A aflat că are o formă de cancer osos -
osteosarcom femural…O boală grea, dureroasă şi în cazul lui determinată de nişte mutaţii genetice…După ce verdictul bolii a fost primit, părinţii în a căror suflet nu cred că aş vrea să fiu acum…nu au stat prea mult pe gânduri şi, din dorința de a afla şi părerea altor specialiști, l-au dus pe Ion la Viena. Nici un părinte nu ar trebui să treacă prin asta!Răspunsul medicilor de aici a venit prompt: cazul este operabil, iar intervenţia chirurgicală, plus costurile aferente spitalizării, costă 70.000 de euro.
Deşi sunt oameni care dispun de astfel de sume, pentru majoritatea dintre noi ea nu este o sumă tangibilă indiferent cum ne-am da peste cap şi atunci, ne rămâne doar speranţa că există în lumea aceasta oameni pentru oameni. Oameni care înţeleg ce este durerea unui părinte atât, atât de îndurerat şi încercat. oamnei care pot înţelege că locul unui tânăr este acolo…în lumea aceea exuberantă nu în una a deznădejdii! Oameni care poate nu au mult, dar dăruiesc din inimă şi fac diferenţa!

Dacă simţiţi să daţi puţin din puţinul vostru care adunat cu al altora poate salva o viaţă, aveţi mai jos conturile unde puteţi dona:
Banca Carpatica
RO40 CARP 0112 0066 3127 RO01 – in lei
RO94 CARP 0112 0066 3127 EU01 – in euro
Banca Romana de Dezvoltare
RO66 BRDE 110SV 2238 8581 100 -in lei
RO88 BRDE 11OSV 3051 8681 100 -in euro
VĂ ROG DIN SUFLET, dacă nu puteţi ajuta financiar, lăsaţi o rugăciune sau daţi acest articol mai departe la cât mai multă lume! Îngerii trăiesc printre noi, iar Ionuţ poate avea o şansă reală de viaţă!!!

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

" In Bratul tau "

Curmal (Phoenix dactylifera)

NE PASA !!!!!!!