15 Decembrie 2011 sa inaugurat noul sediu al Bibliotecii Nationale



 

15 Decembrie 2011 sa inaugurat noul sediu al Bibliotecii Nationale

 

Biblioteca Nationala a Romaniei a fost naugurata joi, 15 Decembrie 2011, in prezenta ministrului culturii Kelemen Hunor si a premierului Emil Boc (http://www.wall-street.ro).

Capitolul cel mai important din biografia Bibliotecii Naţionale a României poate fi considerat  anul 1955 când a fost înfiinţată (prin H.C.M. nr. 1193/ 25.06.1955) Biblioteca Centrală de Stat, ca principală bibliotecă publică a ţării, o instituţie creată pe baze biblioteconomice moderne, având atribuţiile specifice unei biblioteci naţionale, conform standardelor UNESCO. 

http://www.bibnat.ro/Ghidul-bibliotecii-s8-ro.htm

 http://digitool.bibnat.ro:8881/R




 

 Potrivit celor mai mulţi istorici şi cercetători, Biblioteca Naţională a României îşi găseşte originile într-una dintre cele mai vechi şi reprezentative biblioteci din România - Biblioteca Colegiului Sf. Sava din Bucureşti. Aceasta şi-a deschis colecţiile către publicul larg în anul 1838, atunci când au fost catalogate aproximativ 1000 de volume de carte franţuzească. După Unirea din 1859, aceasta a obţinut statutul de bibliotecă naţională, primind alternativ denumirea de Bibliotecă Naţională şi Bibliotecă Centrală. În anul 1864, prin legea Reglementărilor publice, este numită Biblioteca Centrală a Statului, denumire şi statut păstrate până în anul 1901, când este desfiinţată, iar colecţiile sale sunt transferate Bibliotecii Academiei Române care primeşte statutul de bibliotecă naţională. Pentru perioada aceasta doar o singură funcţie naţională poate fi considerată relevantă pentru bibliotecă şi anume, funcţia patrimonială. În anul 1955 fondul de carte revine noii biblioteci înfiinţate - Biblioteca Centrală de Stat, principala bibliotecă publică din România.

Imediat după prăbuşirea comunismului, la începutul lunii ianuarie 1990, Biblioteca Centrală de Stat a devenit Biblioteca Naţională a României, ca urmare a deciziei adoptate de noua putere, iar după intrarea României în Uniunea Europeană aceasta îşi dezvoltă funcţiile, implicându-se activ în numeroase proiecte naţionale şi internaţionale, precum TELplus, Manuscriptorium, Rediscover ş.a.

Misiunea Bibliotecii Naţionale a României
Biblioteca Naţională a României are ca misiune identificarea, dezvoltarea, organizarea, conservarea, cercetarea, comunicarea şi punerea în valoare a patrimoniului documentar naţional, precum şi a fondului Românica, fond ce reuneşte documente apărute în străinătate, referitoare la România şi la poporul român, publicaţii ale autorilor români apărute în străinătate în orice limbă, publicaţii în limba română ale autorilor străini apărute în străinătate.
    Organizează Depozitul Legal, principală sursă documentară în ceea ce priveşte cunoaşterea culturii şi civilizaţiei româneşti.
    Asigură accesul liber la colecţiile sale – parte esenţială a memoriei poporului român – atât generaţiei de azi, cât şi celor viitoare, în scop de educare, cercetare, studiu şi informare.

Viziunea Bibliotecii Naţionale a României
Instituţie patrimonială esenţială, Biblioteca Naţională a României conservă, gestionează şi valorifică o parte importantă a tezaurului cultural naţional scris şi participă la construirea unei societăţi moderne, dinamice şi bine informate, prin integrarea la nivel naţional a resurselor documentare şi informaţionale, deschizând o cale către cunoaştere, în general, şi către cunoaşterea culturii şi spiritualităţii româneşti, în special.
Adevărat centru naţional de informare, Biblioteca Naţională a României se află în slujba educaţiei şi a cercetării ştiinţifice, în scopul dezvoltării sociale, culturale şi economice a ţării.


Comentarii

Postări populare de pe acest blog

" In Bratul tau "

Curmal (Phoenix dactylifera)

NE PASA !!!!!!!