„Învaţă despre românii din Serbia”



    Joi, 4 aprilie, ora 12.00, la Biblioteca Judeţeană "Alexandru şi Aristia Aman", va avea loc cea de-a doua dezbatere din cadrul campaniei de cunoaştere a românilor de peste Dunăre, intitulată „Învaţă despre românii din Serbia”. Proiectul se derulează pe parcursul unui an de zile şi prevede o serie de cursuri, dezbateri, mese rotunde şi seminarii despre istoria, geografia, cultura, tradiţia, spiritualitatea şi obiceiurile românilor din Valea Timocului.

    Sunt antrenaţi oficialităţi din România şi Serbia, reprezentanţi ai ministerelor de resort, profesori universitari, studenţi, istorici şi, nu în ultimul rând, jurnalişti, organizatorii fiind Asociaţia Studenţilor Timoceni în parteneriat cu Biblioteca Judeţeană "Alexandru şi Aristia Aman", Consiliul Judeţean Dolj şi cotidianul regional “Cuvântul Libertăţii”.

    Tema pe care o vom dezbate va fi „Istoria românilor din Valea Timocului”, asta după ce luna trecută s-a discutat despre localizarea românilor în Serbia, din punct de vedere geografic.

    Invitaţi speciali vor fi domnul Cristian David, ministru delegat pentru Românii de Pretutindeni, şi domnul Horaţiu Buzatu, consilier la Ministerul Culturii.

Asociatia StudentilorTimoceni Români din Serbia

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

" In Bratul tau "

Curmal (Phoenix dactylifera)

NE PASA !!!!!!!