ROMÂNIA MOLUSCĂ


 ROMÂNIA MOLUSCĂ

Fragment



"De unde ni se trage modul nostru de a fi ! Sau, către ce fel de popor ne adresăm şi cât mai este EL din ceea ce afirmăm noi că a fost ? Dacă vom judeca din perspectiva criticii raţiunii istorice, nu vom putea face o construcţie sănătoasă şi credibilă din afirmaţiile mecanic exprimate dar consacrate deja ca postulate, că Poporul Român e un produs social superior, cu o genealogie metafizică, chiar sacră, fără prihană, fără păcat sau fără cusur.
Mi-am impus să accept cu realism şi deplină obiectivitate faptul că Poporul Român este depozitarul şi practicantul unor valori de excepţie, dar, în acelaşi timp constat sever că nu este scutit de defecte majore, de judecăţi în eroare şi comportamente pline de cusur. Vrem sau nu, trebuie să admitem că nu întotdeauna acest popor a fost capabil de o atitudine constantă, şi nici nu a fost înzestrat sau cultivat doar cu cele mai indiscutabile calităţi civice, capabile să valideze sau să respingă o tendinţă morală, socială sau politică, în chip de ultimă instanţă suverană, care să-i justifice atât obârşia istorică cât şi pretenţiile prezente.
Poate că şi din acest motiv mi-am formulat rezerve serioase asupra definirii poporului ca fiind o fiinţă colectivă cu conştienţă de sine, capabilă de raţiune acţională dirijată, care presupune un  plan dinainte stabilit, fiinţă colectivă care emite judecăţi premeditate şi filtrate de înţelepciune sau izvorâte din virtuţi civice. Dar, pentru a nu produce niciun capăt de conguzie sau răutăcioasă speculaţie viitoare afirm că, alăturat tuturor acestor rezerve, personal justificate, trăiesc ferma convingere că acestui popor şi nu altuia, îi aparţin prin voinţa creaţiei, aşa cum este el, cu bune şi cu rele, şi că soarta lui şi a mea trebuie să fie, şi chiar este aceeaşi. Ei bine, tocmai această soartă trebuie regândită şi construită întru bine, prin puterile şi hărăzirea naţiunii noastre."


Gen.(r) Dr. Mircea Chelaru,
Vicepresedinte al Ligii Culturale Romane.

 Editura SEMNE 

 LIGA CULTURALĂ PENTRU UNITATEA ROMÂNILOR DE PRETUTINDENI


Sursa : http://elenatomaxxl.blogspot.ro/2012/08/mircea-chelaru-despre-devenirea.html

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

" In Bratul tau "

Curmal (Phoenix dactylifera)

NE PASA !!!!!!!