Cuvintele pot vindeca
Iubirea e cuvântul care se apropie foarte
mult de cuvântul Dumnezeu ca influenţă vibratorie şi se cunoasc mii de
vindecări, care au fost realizate prin folosirea lui. Orice boală
cunoscută cedează locul puterii sau puterii iubirii pe care o emitem.
Noi putem influenţa în mod subtil pe cei aflaţi în preajma noastră, prin
energia pozitivă sau negativă pe care o emitem. Gândurile şi
sentimentele negative sunt asemenea unor arme puternice care pot cauza
pagube considerabile. Dacă urâm pe cineva din adâncul inimii şi trimetem spre el gânduri negative putem contribui la distrugerea lui.
În vindecarea de la distanţă grupurile de
tămăduitori se roagă pentru cei aflaţi departe de ei. Ei trimit gânduri
pozitive spre cel bolnav şi prin acestea se produce vindecarea. Orice
cuvânt are o frecvenţă vibratorie. De aceea, e benefic ca omul
să utilizeze numai cuvinte de înaltă vibraţie. Fiecare cuvânt atrage o
energie asupra celui care îl exprimă şi energia e în raport cu vibraţia
cuvântului. Să evităm permanenta emiterea de gânduri de vibraţie joasă ca: gânduri de ură, invidie şi de răzbunare. Cuvintele sunt cărţile noastre de vizită în plan subtil.
Cu cât cuvintele sunt mai alese şi mai înalt vibraţionale, cu atât cel
care le utilizează e un spirit evoluat, o fiinţă de înaltă vibraţie
spirituală.
Comentarii
Trimiteți un comentariu