... eu / noi !

Important !!!

Tot ce voi scrie eu e doar parerea mea, fara sa am pretentia ca as detine eu adevarul si.. oricat voi scrie va fi doar o farama din tot ce se poate scrie, ce as putea scrie ...

Fiecare din noi are un rol in lumea asta, nimeni nu a venit fara rost.
Uneori nu ne place sau ne este teama sa daruim pentru cane imaginam ca ne disipam, ca ne imprastiem prea usor in cele patru zari si ne e teama.. ne este teama sa nu ramanem goi.
Este poate una dintre cele mai periculoase temeri, mai ales daca ajunge sa ne obsedeze. Odata patrunsa in subconstient , ea va macina increderea in noi si in oameni, increderea in firescul si simplul gest de a darui.
Cel mai important dar pe care il putem face este dragostea.
Nu vreau sa par un facebookcian spunand asta.
Dragostea este un sentiment, o traire.. o lume!
Ea este atat de reala incat ori avem sansa sa o traim cu adevarat cu toata fiinta noastra, ori necunoscand-o cu adevarat decat poate doar teoretic , sa ni se para o mare gogoasa umpluta cu derizoriu.
Ferice de cei care au avut sansa sa o cunoasca asa cum e ea !!!
Ok, sa presupunem ca am avut binecuvantarea de a o simti cu toti neuronii si celulele eu-lui nostru.
Atunci cand iubesti daruirea este atat de fireasca incat poate fi sinonima cu implinirea, cu fericirea.
E ca o boala cronica care orbeste, care atrofiaza pana la anulare autocontrolul.
Intrebarile precum "de ce sa daruiesc?", cat sa daruiesc?", cand.. cum... dispar de parca nu ar fi existat niciodata.
Daruirea este totala si neconditionata !

 
Oh Doamne .. cate se pot spune ....
Exista insa un pericol ce poate apare, o remanenta ce o putem substitui instinctului de conservare al primordialului.
Acesta poate apare atunci cand dragostea nu este impartasita.Zic "poate" pentru ca nu este si obligatoriu sa apara.Se cunosc destule cazuri cand se intampla acest lucru si iata.. vorbim deja de dragostea platonica.
Neimpartasirea dragostei seaca si trezeste noi sentimente care ucid sufleteste si... nu numai.
Si de aici si pana la deznadejde nu e deloc cale lunga..
Uneori ne dorim atat de mult sa iubim incat ajungem sa credem la un moment dat ca ... chiar iubim.
Ne impunem dragostea atat de mult incat eu-l va crea toate acele ingrediente ale dragostei, chiar si daruirea totala.
Minciuna pusa la cale de dorinta va fi insa spulberata foarte repede si in acest caz nu se poate ajunge absolut niciodata la iubire platonica... orice-am face.
Viata este atat de perfida incat ne poate juca foarteeeee multe feste.In special sentimentale.
Atunci ne vor bombarda intrebarile.. acele intrebari pe care dragostea reala le anihileaza.
Ce e de facut?
Uh.. usor de zis, greu de facut.
Daca e sa calatorim nitelus pe internet vom gasi atat de multe sfaturi incat mai mult ne vom bulversa creierul si ne vom intuneca sufletul.
Sfaturile nepotrivite ne pot induce o stare de siguranta si dau cale libera aparitiei sperantelor.
Speranta !!!
Da !!!
Speranta este inamicul NR.1 al deznadejdei.
Dar doar speranta lucida si nu cea care nu are la baza un "ceva" fara de care totul e un mare VAX.
Numesc "ceva" increderea in sine.
...
( va continua)